Ele sunt strict reacția unui sistem care simte că pierde controlul asupra unui colos de 1.502 companii de stat, dintre care 83 generează pierderi istorice de aproximativ 14 miliarde lei. Este suficient să înțelegi aceste cifre ca să vezi de ce intrarea Oanei Gheorghiu în scenă a provocat panică. Vorbim despre zeci de ani în care aceste companii au fost fortărețe pentru clientela de partid, cu salarii obscene — 8.000, 10.000, uneori chiar peste 12.000 de euro pe lună — plătite din bani publici. Acești oameni nu lucrau pentru stat; statul lucra pentru ei.
Acum, când Gheorghiu anunță restructurarea unui prim lot de 10 companii de stat, dintre care 4 din energie și 6 din transporturi, se prăbușește un mecanism perfect uns: posturi inventate, consilii de administrație umflate, directori care se schimbau între ei ca într-o rotație între prieteni, contracte direcționate și votanți “fideli” hrăniți din bugetul public. Era un ecosistem toxic, construit pe banii cetățenilor, care asigura liniștea politică la alegeri.
Grindeanu, unul dintre artizanii acestui sistem de sinecuri, răbufnește acum pentru că vede cum îi fuge pământul de sub picioare. Nu îl doare că se restructurează companii, îl doare că se restructurează baza lui electorală. Tot jocul lui politic s-a bazat pe un aparat de oameni bine plătiți, cu salarii uriașe și responsabilități inexistente. Când tai aceste posturi, tai și canalele prin care se cumpăra loialitate. E simplu: dacă sute sau mii de persoane nu mai iau lunar salarii comparabile cu CEO-uri din multinaționale, nu mai ai armata de susținători gata să-ți pună afișe, să se prezinte la urne sau să blocheze reformele.
La fel reacționează și mafia din justiție, care s-a obișnuit să fie protejată cu bani veniți din companii de stat căpușate. Când ai un sistem unde peste 230 de companii centrale sunt în realitate vaci de muls pentru grupurile de influență, este firesc ca cei care se hrănesc din aceste fluxuri să sară ca arși când cineva începe să pună întrebări, să ceară rapoarte reale, să facă audituri sau – Doamne ferește – să închidă robinetul.
Mai grav pentru ei este că Gheorghiu vine cu un plan care îți taie accesul la haos: un registru unic al companiilor de stat, actualizat lunar, cu date clare. Asta înseamnă sfârșitul epocii în care miniștrii “nu știau” câți angajați sunt, ce salarii iau și câte pierderi se raportează – minciuna preferată a mafiei politice.
Și atunci, evident, atacă. Atacă violent, isteric, mincinos. Pentru că pierd. Pierd influență. Pierd bani. Pierd votanți. Pierd liniștea cu care au jucat barbut cu bugetul țării.
O reformă care lovește în 14 miliarde de lei pierderi nu putea să treacă fără ca sistemul să reacționeze. Iar faptul că reacționează atât de murdar e semnul cel mai clar că, pentru prima dată după mult timp, cineva lovește exact acolo unde îi doare: în privilegii, în rețele, în puterea construită pe bani publici și pe minciună.
Când mafia urlă atât de tare, înseamnă că reforma atinge ținta.
